Nu mai e un secret pentru nimeni că “GENŢIANA” a devenit o prezenţă tot mai populară în lumea artistică din Transilvania, în general şi la Târgu Mureş, în particular. Ea s-a făcut remarcată cu participări la diverse festivaluri de profil şi spectacole de amploare, datorită vocii puternice, deosebite, dar şi prin prezențe de scenă plăcute de public.
Pe lângă piesele cover după melodii celebre pe care le interpretează cu o uimitoare uşurinţă, Genţiana are și compoziții personale, anul acesta reușind să-și lanseze primul ei album – „O zi perfectă”, un album care nu duce deloc lipsă de culoare şi de varietate muzicală.
Optimismul şi energia debordantă care o caracterizează pe tânăra și frumoasă noastră mureşeancă, ne-a atras atenția, motiv pentru care grupul de firme Fomco a susţinut-o cu plăcere, încă din anul 2015 când a demarat proiectul ei compoziţional, în acelaşi timp bucurându-se că poate contribui la sprijinirea valorilor locale.
Pe lângă lansarea albumului, mai există și o altă noutate: Gențiana își lansează noul ei videoclip, făcut după piesa „Viaţa mea-i o călătorie”.
Piesa vorbeşte în versurile ei despre cei care sunt nevoiți să petreacă foarte mult timp pe drum, despre cei pe care profesia pe care și-au ales-o îi poartă tot timpul pe drumuri, departe de casă, astfel că viaţa lor devine o călătorie perpetuă.
Despre aceste sentimente şi emoţia acestor oameni la revederea celor dragi, ne cânta Genţiana. Fiind la rândul ei destul de des plecată departe de casă pentru susţinerea proiectelor artistice, Gențiana ne-a mărturisit că ştie și ea foarte bine ce înseamnă să îţi fie dor de casă.
FOMCO Group, a susţinut activitatea Genţianei, punând umărul la filmările pentru noul videoclip, acestea având loc într-un areal special amenajat într-unul dintre spaţiile noastre.
Cei care vor veni la concertul Gențianei care va avea loc sâmbătă, 16 Aprilie, de la ora 19:00 la Promenada Mall Tîrgu-Mureş, vor putea viziona şi videoclipul. Evident, vor putea și să asculte această piesă, interpretată live de Genţiana, alături de trupa ei (Dody G, Baier Emil, Jojo, Florin Şuteu).
Așadar, vă aşteptăm și noi și ea cu drag la concert!